 |
Doriţa mea de a controla timpul şi de-a-mi suci propria raţiune s-a aprins în cea care pretinde că sunt eu. Un ultim ricoşeu mă face să pierd ce nu am găsit niciodată . Teama de trădare e la fel ca teama de a iubi . Cuvinte care-ţi sapă adânc în orgoliu te dărâmă ca apoi să te ridice. "Ce nu te omoară , te face mai puternic"
Totuşi încerc să nu mă autodistrug dar..nici nu pot să urlu în mine şi să mă retrag silenţios. Mutări subtile şi al naibii de perfecte mă ţin captivă în obscuritate. În nimicul în care până şi visele sunt ilegale.Zâmbete transfigurate în nişte schiţe îţi provoacă o silă teribilă. O culoare palidă îmi strapunge sufletul sterp care e oricum lipsit de vlagă .Am ajuns la capitolul 12 al romanului ce descria perfect viaţa unui adolescent .Totul era regizat de aceleaşi minţi bolnave din salonul doi care acum se zbat în cămăşi de forţă . Nimic grav care să-ţi inducă panică .Nimic suspect deocamdată.
Nici nu ştiu care e ideea de bază a acestor rânduri care par inutile .Dar ştiu că suntem cu toţii o comunitate de imbecili care nu pot face nimic împotriva corupţiei . Pe lângă asta , lăsăm destinul să-şi bată joc de noi în loc să ne batem noi joc de el. Iar când coincidenţele devin prea întâmplătoare ştii sigur că universul e pus pe şotii.
Cica suntem cu toţi nişte atipici ambulanţi în stare de putrefacţie . Dar infiferenţa vine odată cu acea iubire nonşalantă de vară . Da,da . Atunci când calci pe sticlă doar de dragul de a o face fiindcă atunci durerea e mai accentuată şi crezi ca un tâmpit că a fi victimă e o onoare.E ca şi cum o himeră îşi da sufletulul unui muritor nu invers.
Haha. Un sentiment difuz mă determină să "adulnec" sfârşitul până la declin .
Totuşi încerc să nu mă autodistrug dar..nici nu pot să urlu în mine şi să mă retrag silenţios. Mutări subtile şi al naibii de perfecte mă ţin captivă în obscuritate. În nimicul în care până şi visele sunt ilegale.Zâmbete transfigurate în nişte schiţe îţi provoacă o silă teribilă. O culoare palidă îmi strapunge sufletul sterp care e oricum lipsit de vlagă .Am ajuns la capitolul 12 al romanului ce descria perfect viaţa unui adolescent .Totul era regizat de aceleaşi minţi bolnave din salonul doi care acum se zbat în cămăşi de forţă . Nimic grav care să-ţi inducă panică .Nimic suspect deocamdată.
Nici nu ştiu care e ideea de bază a acestor rânduri care par inutile .Dar ştiu că suntem cu toţii o comunitate de imbecili care nu pot face nimic împotriva corupţiei . Pe lângă asta , lăsăm destinul să-şi bată joc de noi în loc să ne batem noi joc de el. Iar când coincidenţele devin prea întâmplătoare ştii sigur că universul e pus pe şotii.
Cica suntem cu toţi nişte atipici ambulanţi în stare de putrefacţie . Dar infiferenţa vine odată cu acea iubire nonşalantă de vară . Da,da . Atunci când calci pe sticlă doar de dragul de a o face fiindcă atunci durerea e mai accentuată şi crezi ca un tâmpit că a fi victimă e o onoare.E ca şi cum o himeră îşi da sufletulul unui muritor nu invers.
Haha. Un sentiment difuz mă determină să "adulnec" sfârşitul până la declin .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu