Amurgeşte.Soarele se zbate între dealuri. Raze roşietice încă îşi arată neputinţa printre nouri. Amintiri grele se scurg din petalele ce se scutură pe rînd din trandafirul umed, parcă.Umed şi pierdut în veacuri...
Linişte nocturnă. Mister. Tăcere paşnică de poet. Gînduri mute vin şi pleacă. Liber, ţii ochii larg deschişi către stele, de parcă ai aştepta cînd vor străluci, cînd unele vor cădea ca nişte săgeţi de sclipici, cînd altele se vor stinge. Tainice focuri au umplut cerul cu figuri abstracte.Sub privirea ta atentă, se mai aprinde un astru, o lumină vie. Încetişor, dai la o parte ultima foaie de jurnal, ultima risipă de cerneală, şi-ţi răspândeşti în ea tot plînsul, tot surâsul. Jurnal de gânduri, de mărturisiri, idei şi probleme, iubiri şi stele.
Noapte. Scurte momente de vis. Scrii caragios. Literele sânt aşezate parcă într-o horă haotică, neritmică, abătută de normalitate. Te grăbeşti. Condeiul agitat umblă pe foaia albă ca un titirez. Doar el e cel ce-i străpunge albul imaculat şi o umple cu oiţe bizare, neordonate. Hei, tu, inimă de poet, ceasul şi-a pierdut exactitatea! E şi el repezit.
Tu faci o mie de greşeli cu mîna-ţi termurândă. O mie de mâzgăleli de valoare. Se scurg şiraguri de clipe, cad ca nişte mărgăritare şi se pierd prin găuri mici de trecut. Mâna ta ghidează
condeiul. Din când în când înmoi peniţa în călimara goală. Nu mai ai nici cerneală, şi nici jurnal. L-ai scris, de parcă ai vrut să cuprinzi cu el lumea, dintr-o privire. Altul e greu de conceput. Aici ţi-ai lăsat o parte din vise, o parte din amurgurile de altădată...da, jurnalul-cel ales pentru a răbda nerăbdările tale, pentru a striga tăcerile tale, pentru a nu uita iubirile tale. Aici ţi-ai trădat fiinţa. Dar e păstrată în interiorul scoicilor tăcute. Ai făcut din viaţa ta un secret şi jos, după toate cele înşirate, ai semnat la fel de caraghios, simplu, dar indescifrabil cîteva cuvinte:
Linişte nocturnă. Mister. Tăcere paşnică de poet. Gînduri mute vin şi pleacă. Liber, ţii ochii larg deschişi către stele, de parcă ai aştepta cînd vor străluci, cînd unele vor cădea ca nişte săgeţi de sclipici, cînd altele se vor stinge. Tainice focuri au umplut cerul cu figuri abstracte.Sub privirea ta atentă, se mai aprinde un astru, o lumină vie. Încetişor, dai la o parte ultima foaie de jurnal, ultima risipă de cerneală, şi-ţi răspândeşti în ea tot plînsul, tot surâsul. Jurnal de gânduri, de mărturisiri, idei şi probleme, iubiri şi stele.
Noapte. Scurte momente de vis. Scrii caragios. Literele sânt aşezate parcă într-o horă haotică, neritmică, abătută de normalitate. Te grăbeşti. Condeiul agitat umblă pe foaia albă ca un titirez. Doar el e cel ce-i străpunge albul imaculat şi o umple cu oiţe bizare, neordonate. Hei, tu, inimă de poet, ceasul şi-a pierdut exactitatea! E şi el repezit.
Tu faci o mie de greşeli cu mîna-ţi termurândă. O mie de mâzgăleli de valoare. Se scurg şiraguri de clipe, cad ca nişte mărgăritare şi se pierd prin găuri mici de trecut. Mâna ta ghidează
condeiul. Din când în când înmoi peniţa în călimara goală. Nu mai ai nici cerneală, şi nici jurnal. L-ai scris, de parcă ai vrut să cuprinzi cu el lumea, dintr-o privire. Altul e greu de conceput. Aici ţi-ai lăsat o parte din vise, o parte din amurgurile de altădată...da, jurnalul-cel ales pentru a răbda nerăbdările tale, pentru a striga tăcerile tale, pentru a nu uita iubirile tale. Aici ţi-ai trădat fiinţa. Dar e păstrată în interiorul scoicilor tăcute. Ai făcut din viaţa ta un secret şi jos, după toate cele înşirate, ai semnat la fel de caraghios, simplu, dar indescifrabil cîteva cuvinte:
Un fior mut, o lacrimă ştearsă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu